Logopedie

Logopedia (cuvântul provine din greaca veche: λόγος / lógos = a vorbi, iar παιδεύειν / paideuein = a educa; împreună: educarea vorbirii) desemnează specialitatea din medicină care se ocupă de vindecarea și refacerea vocii și a vorbirii. Conceptul de logopedie a fost introdus de către medicul vienez Emil Fröschels prin anii 1913 – 1924.

În decursul vremii conceptul a suferit unele modificări. În zilele noastre prin logopedie se înțelege o specialitate terapeutico-medicală care se ocupă de persoanele ce au greutăți în comunicația cu alte persoane din cauza unui deranjament de vorbire, limbă, voce, înghițit, auz sau respirație.

Logopezii se axează, atât în teorie cât și în practică, pe cercetarea, prevenirea, diagnosticul, terapia și reabilitarea acestui gen de deranjamente.

  • Probleme de găsire a cuvintelor, fie ca urmare a unei probleme specifice de limbă, cum ar fi o întârzierea învăţării limbii sau o problemă mai generală.
  • Dificultăți de comunicare socială care implică modul în care oamenii comunică idei cu alții (pragmatică).
    Deficiențe ale limbajului structural, inclusiv dificultăți în crearea de propoziții gramaticale (sintaxă) și semnificative (semantică).
  • Literația (lectură și scriere) referitoare la relația scris-la-sunet (phonics), relația cuvânt-la-semnificație (semantica), și înțelegerea ideilor prezentate într-un text (citirea înțelegerii).
  • Insuficiențe cognitive (de exemplu, atenție, memorie, funcție executivă) în măsura în care interferează cu comunicarea.